O dorinta....

...m-am trezit cu gandul la bunica. Aseara am povestit cu mama, mi-a spus ca nu e tocmai bine si ca boala avanseaza ... Am intrebat ca un copil revoltat "De ce??De ce bunica??" ... iar mama a evitat sa-mi raspunda...

Am imaginea ei calda in minte... Mi-am amintit de glasul ei duios, de ochii ei mari si senini, de sfaturile ei intelepte. De zilele in care avea grija de un copil neastamparat... Mi-am amintit mirosul celor mai bune placinte, mi-am amintit dulapul din lemn de nuc in care isi pastra hainele ei cochete ce miroseau a levantica de la cateva sapunuri aruncate printre ele, de serile de toamna cand stateam pana tarziu in gradina ... si ascultam serenadele greierilor. Mi-am amintit de bunica asa cum era, acum cativa ani in urma, plina de viata si cu zambetul pe buze!

Timpul a zburat, pentru ca asa  e el, are singura putere din lume: de a inghiti totul, si bunica nu mai e cum era.  Anii s-au cuibarit pe umerii ei slabiti si a nins cu fulgi uriasi de omat in parul ei. Mda...bunica s-a imbolnavit de o boala caruia medicii inca nu i-au gasit un leac.Bunica nu merita asta, deoarece a fost si este cea mai buna bunica din lume! Nu am cui sa cer explicatii, pentru ca nimeni nu mi le poate da. Tot ce imi doresc e sa o pot pastra pe bunica langa mine, pentru totdeauna. "Totdeauna" din pacate nu exista....si ma impac cu ideea ca voi putea pastra amintirea ei in suflet... Pana nu demult, eram sigura ca atunci cand vrei cu adevarat un lucru, se adevereste. Pentru ca tot ce mi-am dorit pana in prezent a devenit realitate. Acum insa, imi doresc sa o pot pastra pe bunica mereu langa mine si realizez ca v-a ramane doar o dorinta....si atat. O dorinta ... 

Recent am citit Pascal Bruckner, si acum tind sa cred ca avea dreptate cand spunea in cartea sa: "Ma pregateam sa traiesc asa cum voi muri: singur în tovarasia altor singuratati ale caror zumzet si afectiune, departe de a ma re-conforta, ma trimiteau la propria mea izolare."

Astazi vreau sa fiu lasata-n pace cu singura dorinta pe care o am ....